O sclipire, o raza nestavilita si o scanteie iminenta... O boare dulceaga ma zgarie si un trandafir de umbra ma invaluie... Reactionez... Amintiri imi picura pe frunte si indraznesc sa ma cutremure... O emotie vie ma zguduie si ma metamorfozeaza... Prind aripi, niste aripi insa putrezite si umede... Ma zvarcolesc din nou in mucegaiul in care am adormit mereu...
O fasie de lumina imi descompune parca nefiresc fiecare farama a trupului si imi impune sa clipesc... Intr-adevar, clipesc, simt, exist... Imoral, necuviincios, lipsit de orice delicatete, dar totusi sunt... Arde pe nesimtite tot ceea ce se afla in mine si tot ce ma inconjoara se transfigureaza...
Bucurie... Zambesc, desi fara voia mea, iar aripile, in dezmortirea lor, se desprind parca din mine, socandu-ma violent... Privesc in sus ca o fiara morbida, iar cerul acela blestemat de rosu ma pofteste la betie. Ma scutur naucit de otrava, iar in dezlipirea mea, frunze de cenusa parca ma chinuie si incearca sa stopeze bestia...
Sunt de nestavilit... Ma inalt catre nicaieri, catre ceva... Aerul acela atat de infestat de uman imi despica pleoapele si imi inunda ochii, de altfel de mult rataciti... Ma transform astfel intr-o ploaie apocaliptica si distrug cu fiinta cer si pamant. Ma scurg din nou si ma impamantez... Zambesc, sunt eu.
Pene sangerande zac acum in amortirea eternului... Prind radacini proaspete, mucezite... Putrezesc, dorm in reverie... Sunt aici, surad... Zambesc...
