"Noapte furtunoasa... Cerul isi blesteama norii cu fulgere tipatoare... Negura e patrunzatoare... Pe pamantul asemanator unei camere de tortura se tulbura orice urma de viata. Iluzia unei umbre omenesti este aievea unui cosmar devenit veridic intr-o lume captiva in propria-ti realitate".
Intr-adevar aceasta este realitatea unui suflet pustiit de incredere si lumina, de dragoste si vointa. Este lumea a tot ce e mai rau in existenta omului: despartirea, dezamagirea, pustiirea interioara, momentul in care acel inger pazitor evadeaza parca fortat din propria-ti traire, facand schimb de loc cu acel spirit chinuit de durere ce patrunde demonic in suflet, zbuciumand si sfasiind orice urma de speranta, imbatranind chiar si inima.
Atunci cand durerea si amagirea te izbesc in fata, pamantul se cutremura sub picioarele tremurande, ranindu-ti orgoliul si destramand onoarea. Intotdeauna am crezut ca aceste sentimente dureroase sunt nevinovate, insa ele, prin simpla lor idee sunt cu adevarat marcante existential; in ciuda acestor lucruri cred intr-o minune, intr-o impacare cu sinele si nu numai.
Impacarea si revenirea la traiul armonios revine incet dar sigur, caci persoana ce se face vinovata de ranirea fiintei drage , in speta a ta, va fi pretutindeni cotropita de remuscari, intentionand intotdeauna sa uite tot trecutul, desi constienta ca acest lucru nu este cu putinta. De multe ori insa un om demn de personalitatea sa nu va astepta indurare si isi va reface fericirea... sau nu...
"O raza sfioasa de soare penetreaza fin un nor capricios. Frunzele spulberate la pamant se ridica in adieri si isi reiau ca prin minune cursul vietii. Colturile de iarba musca insetate din pamant pentru a fi cat mai alaturi de soare. O singura picatura plonjeaza din cerul amortit", iar aceea este elixirul vietii.
Si nu uita: "Fiecare dintre noi avem dreptul la dezamagire"(Octavian Paler).
ar fi just daca in viata am intinli numai o dezamagire..,dar ele merg consecutiv si cu fiecare suflare din nou..,sufletul nu e o rana sa se restabileasca..,sintem doborati la pamant de remuscarile proprii ca odata inaltindu-ne am permis cuiva sa ne doboare din nou...,asta poate si reprezinta echilibru in univers...unii sunt fericiti altii se infrupteaza cu veninul dezamagirii....
RăspundețiȘtergere